„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc.”
(Psalmul 126, 1)
Duminică, 26 iulie 2026, am săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în biserica din satul Rotăria, în mijlocul oamenilor pe care Dumnezeu mi-i încredințează, de acum înainte, spre slujire.
La un asemenea început, gândul poate merge spre ceea ce ne dorim să facem, spre ceea ce am putea schimba sau zidi. Dar cuvântul Psalmistului așază toate lucrurile în rânduiala lor firească: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”.
De aceea, primesc acest început cu bucurie, dar și cu conștiința răspunderii pe care o poartă preotul înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele care îi sunt încredințate. Slujirea nu este lucrarea unui singur om. Este, mai întâi, lucrarea lui Dumnezeu, căreia preotul încearcă să-i slujească atât cât îi sunt puterile și atât cât îi este rânduit.
Rotăria este un sat mic. Poate că, privit din afară, pare doar unul dintre multele sate care, odată cu trecerea anilor, au rămas cu tot mai puțini oameni. Dar înaintea lui Dumnezeu nu există comunități neînsemnate și nici suflete care să conteze mai puțin.
Pentru un preot, o parohie mică nu înseamnă o slujire mai mică.
Înseamnă oameni pe care, cu vremea, nădăjduiesc să-i cunosc pe nume. Case în care voi intra cu Sfânta Cruce și cu rugăciunea. Copii pe care îi voi boteza și pentru a căror creștere mă voi ruga. Tineri cărora nădăjduiesc să le fiu alături la început de familie. Bătrâni pe care îi voi cerceta, îi voi spovedi și îi voi împărtăși. Oameni împreună cu care mă voi bucura și oameni lângă care va trebui să stau atunci când le va fi greu.
Cât ne va fi dat să mergem împreună știe numai Dumnezeu. Psalmistul ne amintește cât de puțin este timpul omului înaintea Lui: „Făcut-ai zilele mele ca un lat de palmă și statul meu ca nimic înaintea Ta” (Psalmul 38, 7). De aceea, poate că nu este atât de important cât timp ne este dat, cât ce facem cu timpul acesta și cât bine reușim să așezăm în el.
Mai presus de toate însă, o parohie înseamnă Sfânta Liturghie. Înseamnă să ne întâlnim înaintea aceluiași Sfânt Altar, să învățăm să ne rugăm unii pentru alții, pentru cei de lângă noi și pentru cei plecați departe, pentru cei vii și pentru cei adormiți.
Nu vin într-un loc în care viața Bisericii începe odată cu mine. Au fost aici preoți care au slujit, s-au rugat și s-au ostenit pentru această comunitate. Au fost și sunt oameni care au ținut aproape de biserică și care au făcut posibil ca viața ei să meargă mai departe. Pentru toate acestea se cuvine recunoștință.
Preotul vine și pleacă. Generațiile se schimbă. Unii dintre fiii satului rămân, alții sunt purtați de viață departe. Biserica însă rămâne în mijlocul satului. Rămâne cu Sfânta Liturghie, cu rugăciunea și cu clopotul care continuă să cheme. Îi cheamă pe cei de aproape și îi poartă în rugăciune pe cei de departe.
De aceea, nu îmi doresc ca această zi să rămână doar ca ziua în care un nou preot și-a început slujirea la Rotăria. Nădăjduiesc să fie începutul unui drum pe care să îl facem împreună.
La acest început, gândul meu se îndreaptă cu recunoștință către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea și purtarea de grijă, precum și către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pentru grija și cuvântul de întărire.
Îi mulțumesc părintelui protopop Marius Profir pentru sprijinul, îndrumarea și apropierea arătate în acest început de slujire.
Mulțumesc părinților împreună-slujitori care ne-au făcut bucuria și onoarea de a fi alături de noi în această zi. Prezența lor la Sfântul Altar a făcut ca acest început să nu fie al unui singur preot, ci unul trăit în comuniunea Bisericii.
Adresez mulțumiri și doamnei primar Alina Apostol, pentru prezență și pentru apropierea arătată comunității și bisericii din Rotăria, cu nădejdea unei bune împreună-lucrări pentru oamenii acestui sat.
Și vă mulțumesc vouă, oamenilor din Rotăria, celor care ați fost în biserică în această zi și celor care, într-un fel sau altul, ați fost aproape. De acum înainte, ne este dat să învățăm să mergem împreună.
Nu vă pot promite lucruri mari. Și poate că nici nu acestea sunt cele mai importante. Îmi doresc să vă cunosc, să vă ascult și să vă fiu aproape. Să ne rugăm împreună. Să avem grijă de biserica noastră. Să nu lăsăm pe nimeni singur atunci când îi este greu și să ne putem bucura împreună atunci când Dumnezeu ne trimite bucurie.
Pentru că Biserica nu se zidește de unul singur. Se zidește împreună. Cu prezență, cu răbdare, cu iertare, cu purtarea neputințelor unii altora și, mai presus de toate, cu Hristos în mijlocul nostru.
Iar vouă vă cer un singur lucru încă de la acest început: să mă pomeniți în rugăciune.
Pentru că și preotul are nevoie de rugăciunea oamenilor săi.
Și nădăjduiesc ca, atât cât ne va îngădui Dumnezeu să mergem împreună, să nu măsurăm anii și nici lucrurile făcute, ci să putem privi cândva în urmă cu recunoștință și să spunem că Domnul a zidit casa, iar noi am încercat, fiecare după putere, să-I fim împreună-lucrători.
Dumnezeu să binecuvânteze acest început și să ne ajute să îl ducem cu pace, cu răbdare și cu dragoste.
Pr. Georgian Țuțuianu
2026-07-26_instalare_pr_georgian-7525.jpg
